A fost odata o zana buna, cu ochi caprui umbriti de un breton haihui, cu un aer de caprioara abandonata. Era o zana blanda dar cand se supara, zeii ii puneau fulgere in ochi.
Zanei ii placea sa se plimbe pe malul marii. Sa-si simta talpile pline de nisip ud. Sa-si plimbe pupilele cafenii pe linia ce desparte marea de cer.
In timp ce se plimba, piciorul a lovit o scoica mare, maro cu irizatii aurii. Zana a luat-o si a pus-o la ureche. Marea ii soptea. Marea ii trimitea un mesaj. "Vei fi fericita, un pui mic si frumos se va naste inlautrul tau. O sa iti fie greu, uneori usor si intotdeauna frumos. Puiul tau mic te va iubi." Zana a luat scoica de la ureche.A pupat-o.S-a uitat in zare. Va fi bine.
Peste ani, zana a cautat marea sa-i multumeasca. Zana era acum mama, iubita si femeie. Scria despre cate in luna si in stele. despre vise, despre oameni.
Marea se tinuse de cuvant. Avea un pui cu ochi albastri care era viata ei.
Intr-o seara a mers si i-a povestit. S-a asezat turceste pe mal. A adulmecat. A zambit.Si i-a spus tot. Nu mai putea de dor. Nu dor de mare. Dor sa spuna tot.
marți, 24 mai 2016
Zana S
Era o zana luptatoare. Neinfricata. Avea aripi mari si albe. Cand se intampla sa i se rupa cate un colt de aripa vindeca rana cu lacrimi. Crestea repede la loc. Nu se oprea niciodata din zbor. Oboseala nu ajungea la ea.
Era o zana care iubea oamenii. Ii vedea cazuti. Intindea mana si ii ridica.
De jos, oamenii ii faceau cu mana zanei cu aripi mari si albe. Zana ii privea pana ajungeau sa fie puncte mici si negre la orizont si o lacrima mica, ca o perla, ii aparea in coltul ochiului. Lacrima se rostogolea spre pamant iar o baba cocosata, vraci prin vreun sat, o strangea intr-un pahar Berzelius si vindeca inimi cu ea.
Zana zbura peste campuri inverzite, peste pamanturi deztelenite. Ce cauta ea mereu?
Isi cauta familia. Un batran orb, int-o coliba saracacioasa din lemn, ii spusese, cand avea 6 ani: "cand vei avea inima plina plina, cand va da pe dinafara, cand vei avea bucati de inima in plus, ele se vor aseza la locul lor. Unde, a intrebat timid zana de 6 ani, dand la o parte o aripa mare, alba, care o incomoda vizibil. Inima ta isi va gasi loculla fimilia ta, in fiecare dintre ei." Zana micuta a plecat necajita din coliba batranului, taraindu-si aripile mari prin praf de stele.Nu intelegea: de ce ar trebui sa isi imparta inima? si ce, inimia ei e un pahar, cum adica sa fie prea plin????
Era o zana care iubea oamenii. Ii vedea cazuti. Intindea mana si ii ridica.
De jos, oamenii ii faceau cu mana zanei cu aripi mari si albe. Zana ii privea pana ajungeau sa fie puncte mici si negre la orizont si o lacrima mica, ca o perla, ii aparea in coltul ochiului. Lacrima se rostogolea spre pamant iar o baba cocosata, vraci prin vreun sat, o strangea intr-un pahar Berzelius si vindeca inimi cu ea.
Zana zbura peste campuri inverzite, peste pamanturi deztelenite. Ce cauta ea mereu?
Isi cauta familia. Un batran orb, int-o coliba saracacioasa din lemn, ii spusese, cand avea 6 ani: "cand vei avea inima plina plina, cand va da pe dinafara, cand vei avea bucati de inima in plus, ele se vor aseza la locul lor. Unde, a intrebat timid zana de 6 ani, dand la o parte o aripa mare, alba, care o incomoda vizibil. Inima ta isi va gasi loculla fimilia ta, in fiecare dintre ei." Zana micuta a plecat necajita din coliba batranului, taraindu-si aripile mari prin praf de stele.Nu intelegea: de ce ar trebui sa isi imparta inima? si ce, inimia ei e un pahar, cum adica sa fie prea plin????
luni, 11 aprilie 2016
Ana
Anastasia era cherchelita. Bause toata ziua pepsi cu rom. Si acum, cand daduse bezna peste ea, ii venise o idee ne-mai-po-me-ni-ta: luase o scara si o punga. Culegea stelele si norii de pe cer si ii punea in punga. Punga era deja plina de la refuz. Vantul adia, scara se clatina. Din punga mai cadea cate o stea. Pe jos.
Din tufisuri inorogul o privea cu sufletul la gura. Cand nu era atenta, se ducea timid si mai tinea de scara.
Ar fi putut tine de scara tot timpul, Anastasia oricum nu l-ar fi vazut. Ea culegea stele. Nu vedea nici ca se umpluse punga. Canta (nu canta, zbiera) "stelele care cad", piesa aia a lu Taxi.
Bai, ce voce frumoasa are sanziana mea, gandea inorogul. Dan Teodorescu e panataloni scurti pe langa ea.
Ana adunase aproape toate stelele din partea ei de cer. Bezna se facuse si mai bezna. Poate pentru ca era afumata, poate pentru ca era intuneric, ea intinse mana si se zgarie intr-un colt de luna. Siroaie de sange curgeau in jos pe cotul ei, pe scara, pe cornul unicornului, direct in sufletul lui.
Din tufisuri inorogul o privea cu sufletul la gura. Cand nu era atenta, se ducea timid si mai tinea de scara.
Ar fi putut tine de scara tot timpul, Anastasia oricum nu l-ar fi vazut. Ea culegea stele. Nu vedea nici ca se umpluse punga. Canta (nu canta, zbiera) "stelele care cad", piesa aia a lu Taxi.
Bai, ce voce frumoasa are sanziana mea, gandea inorogul. Dan Teodorescu e panataloni scurti pe langa ea.
Ana adunase aproape toate stelele din partea ei de cer. Bezna se facuse si mai bezna. Poate pentru ca era afumata, poate pentru ca era intuneric, ea intinse mana si se zgarie intr-un colt de luna. Siroaie de sange curgeau in jos pe cotul ei, pe scara, pe cornul unicornului, direct in sufletul lui.
sâmbătă, 9 aprilie 2016
Elefteria
Am parasit-o. Elefteria era orfana. Ajunsese intr-un camin de copii. Nu mai mancase o gogoasa sau o portocala de 5 ani. Stii cum e sa astepti? Stii cum e sa te uiti in ochii oamenilor si sa astepti? Sa astepti si sa implori? Tu esti mama mea? Stii cum e sa plece toti copiii din centru in vacanta acasa si tu sa ramai cu ingrijitoarele? Tu si cu Cornel, micutul din patul din stanga, la perete. Da, cel micut care doarme cu nasul in perna. Perna e mereu uda de lacrimi. Nimeni nu stie cati ani are de fapt Cornel. Poate 5. Poate 7. E subnutrit. Ficatul ii e umflat. Mucii omniprezenti.
Mda,bun. Deci Elefteria, zana noastra viteaza ajunsese la casa de copii. Da, era orfana. Si ce? Era zana, ati uitat? Ea putea.(Eu pot, eu sunt magician). Putea sa-l inveseleasca pe Cornel cel de 5-7 ani. Hei, Cornel, facem un cort? Un ce? Pac, Elefteria uneste 2 scaune, agata o patura de ele si gata cortul. Il ia pe Cornel de un cot si-l baga in cort. Scoate o lanterna mica (de fapt o bricheta cu lanterna) si o carte mica de basme. Greuceanu. Si zanele din palatul de clestar. Ha, o zana care citeste basme cu zane! Ati mai vazut asa ceva? Cornel are ochii mari, plini de curiozitate nedisimulata. Si povestea incepe: A fost odata ca niciodata....o zana.
Mda,bun. Deci Elefteria, zana noastra viteaza ajunsese la casa de copii. Da, era orfana. Si ce? Era zana, ati uitat? Ea putea.(Eu pot, eu sunt magician). Putea sa-l inveseleasca pe Cornel cel de 5-7 ani. Hei, Cornel, facem un cort? Un ce? Pac, Elefteria uneste 2 scaune, agata o patura de ele si gata cortul. Il ia pe Cornel de un cot si-l baga in cort. Scoate o lanterna mica (de fapt o bricheta cu lanterna) si o carte mica de basme. Greuceanu. Si zanele din palatul de clestar. Ha, o zana care citeste basme cu zane! Ati mai vazut asa ceva? Cornel are ochii mari, plini de curiozitate nedisimulata. Si povestea incepe: A fost odata ca niciodata....o zana.
marți, 26 mai 2015
Gradinita. Inceputuri.
Sa va povestesc despre cum a inceput Tudor gradinita.
Tudor a fost crescut de mine in primii doi ani de viata, apoi de bunica materna pana la 3 ani si jumatate. Mama mea sta la casa. Astfel ca Tudor nu a prea interactionat cu alti copii.
In parc Tudor nu stia intotdeauna cum sa se poarte cu copiii, uneori ii impingea sau le lua jucariile din mana, cu toate ca noi am incercat mereu sa vorbim frumos cu el, sa il linistim si sa ii explicam cum trebuie sa procedeze. Am vrut mereu ca acasa, in familie, sa se simta iubit si sa creasca intr-un mediu stabil si plin de dragoste.
Referitor la gradinita, am avut multe frici inca de la inceput: ca nu se va integra, ca nu isi va face prieteni, ca va plange dupa noi,ca nu va dormi sau nu va manca.
Dar a fost bine. In prima zi, cand cu inima cat un purice l-am dus la gradinita, nu a plans deloc. In urmatoarele saptamani a avut unele dimineti in care a plans, dar am stat cu el amandoi, cu rabdare si am asteptat sa se aline, sa-i treaca. Cred ca plangea mai mult pentru ca vedea alti copii plangand.
Tudor e un copil energic, unul dintre copii care scoate untul din doamnele educatoare si poate ii agita si pe ceilalti copii. Face sigur parte din nucleul de copii care fug navalnic prin clasa.Sau cel putin asa erau in primul an. Acum ii vad mai mari, mai maturi, mai linistiti, mai ascultatori. Au crescut, s-au schimbat mult. Sunt foarte atasati unul de altii.
A avut zile cand a stat pe "scaunul de pedeapsa" pentru ca stricase lucrarea altui copil, cand a fost scos pe hol pentru linistire sau cand a dormit pe scaun pentru ca nu-i lasa pe alti copii sa doama la pranz.Nu o sa uit niciodata ca la un moment dat a fost pedepsit impreuna cu "prietenii" sa stea in clasa, sa nu participe la o activitate cu clovni si pictat pe fata. Nu mare i-a fost mirarea doamnei educatoare cand i-a gasit pe cei pedepsiti in clasa, distrandu-se si alergand fericiti.
Zilele acelea au trecut de mult. Mai avem o luna si terminam gradinita. Acum Tudor are prieteni buni la gradinita, nu vrea sa plece cand mergem sa-l luam acasa (mai are activitati de terminat, desene de colorat etc), mananca tot si doarme la pranz fara probleme. Se imbraca singur chiar daca cu maieul pe dos si pantalonii cu fata in spate. Nu pleaca niciodata de la gradinita fara gustarea de la ora 4! Isi iubeste doamnele educatoare de care este atasat. Daca isi intalneste un coleg pe strada sau in supermarket e de-a dreptul fericit!
A dezvoltat in schimb mania de a fi primul, chiar daca asta inseamna sa calce in picioare alti colegi, sa tipe, sa faca lucrari la repezeala ca sa termine primul, sa mearga la baie doar ca sa se aseze primul la coada sau chiar sa imbranceasca vecinii pe scara blocului ca sa coboare el primul. Nu stiu daca mania asta are neaparat legatura cu gradinita, noi nu l-am incurajat niciodata in acest sens.
Singurele amintiri urate din primul an de gradinita au fost nenumarate boli contactate: raceli numeroase, bronsite, conjuctivita, stomatita....si tot ce se mai termina in "ita"! Primul an de gradinita s-a incheiat vertiginos cu o pneumonie.
Am scris acest text pentru proiectul Ralucai Lo referitor la inceputul gradinitei. Viata e pumoasa!
In rest toate bune, gradinita a fost experienta frumoasa pentru noi, de care ne vom aminti cu drag.
Tudor a fost crescut de mine in primii doi ani de viata, apoi de bunica materna pana la 3 ani si jumatate. Mama mea sta la casa. Astfel ca Tudor nu a prea interactionat cu alti copii.
In parc Tudor nu stia intotdeauna cum sa se poarte cu copiii, uneori ii impingea sau le lua jucariile din mana, cu toate ca noi am incercat mereu sa vorbim frumos cu el, sa il linistim si sa ii explicam cum trebuie sa procedeze. Am vrut mereu ca acasa, in familie, sa se simta iubit si sa creasca intr-un mediu stabil si plin de dragoste.
Referitor la gradinita, am avut multe frici inca de la inceput: ca nu se va integra, ca nu isi va face prieteni, ca va plange dupa noi,ca nu va dormi sau nu va manca.
Dar a fost bine. In prima zi, cand cu inima cat un purice l-am dus la gradinita, nu a plans deloc. In urmatoarele saptamani a avut unele dimineti in care a plans, dar am stat cu el amandoi, cu rabdare si am asteptat sa se aline, sa-i treaca. Cred ca plangea mai mult pentru ca vedea alti copii plangand.
Tudor e un copil energic, unul dintre copii care scoate untul din doamnele educatoare si poate ii agita si pe ceilalti copii. Face sigur parte din nucleul de copii care fug navalnic prin clasa.Sau cel putin asa erau in primul an. Acum ii vad mai mari, mai maturi, mai linistiti, mai ascultatori. Au crescut, s-au schimbat mult. Sunt foarte atasati unul de altii.
A avut zile cand a stat pe "scaunul de pedeapsa" pentru ca stricase lucrarea altui copil, cand a fost scos pe hol pentru linistire sau cand a dormit pe scaun pentru ca nu-i lasa pe alti copii sa doama la pranz.Nu o sa uit niciodata ca la un moment dat a fost pedepsit impreuna cu "prietenii" sa stea in clasa, sa nu participe la o activitate cu clovni si pictat pe fata. Nu mare i-a fost mirarea doamnei educatoare cand i-a gasit pe cei pedepsiti in clasa, distrandu-se si alergand fericiti.
Zilele acelea au trecut de mult. Mai avem o luna si terminam gradinita. Acum Tudor are prieteni buni la gradinita, nu vrea sa plece cand mergem sa-l luam acasa (mai are activitati de terminat, desene de colorat etc), mananca tot si doarme la pranz fara probleme. Se imbraca singur chiar daca cu maieul pe dos si pantalonii cu fata in spate. Nu pleaca niciodata de la gradinita fara gustarea de la ora 4! Isi iubeste doamnele educatoare de care este atasat. Daca isi intalneste un coleg pe strada sau in supermarket e de-a dreptul fericit!
A dezvoltat in schimb mania de a fi primul, chiar daca asta inseamna sa calce in picioare alti colegi, sa tipe, sa faca lucrari la repezeala ca sa termine primul, sa mearga la baie doar ca sa se aseze primul la coada sau chiar sa imbranceasca vecinii pe scara blocului ca sa coboare el primul. Nu stiu daca mania asta are neaparat legatura cu gradinita, noi nu l-am incurajat niciodata in acest sens.
Singurele amintiri urate din primul an de gradinita au fost nenumarate boli contactate: raceli numeroase, bronsite, conjuctivita, stomatita....si tot ce se mai termina in "ita"! Primul an de gradinita s-a incheiat vertiginos cu o pneumonie.
Am scris acest text pentru proiectul Ralucai Lo referitor la inceputul gradinitei. Viata e pumoasa!
In rest toate bune, gradinita a fost experienta frumoasa pentru noi, de care ne vom aminti cu drag.
marți, 19 mai 2015
Ana Sanziana (povestea cu numarul...nu mai stiu care, conteaza?)
Era o data o sanziana care se indragostise de un inorog, va mai amintiti de ea? O chema simplu, Ana, ca in piesa celor de la Vama Veche.
Ei, sanziana Ana e bine merci, inca in padure.Inca tanara si frumoasa. De plictiseala isi facuse un program inramat pe usa de la baie: marti, miercuri si joi dansuri de adus ploaia, in restul saptamanii somn de voie, ca de frumusete nu avea nevoie. Se tinea strict de program. In zilele de somn nu putea sa doarma. Citea Steinbeck si Murakami si plangea ca o nebuna.
Dar ce facea inorogul in timpul asta? Pandea. Pandea din tufisuri. Ba chiar isi sapase un tunel pe sub pamant, ca o cartita. Improvizase dintr-o pereche de ochelari subacvatici o antena cu un ochi mic mic care iesea din pamant, prin tunel. Pentru spionaj. De ce nu se arata Anei pur si simplu? Ati uitat ca era timid! Pai daca nu am mai scris demult o poveste despre Ana!
Buuuun. Deci spiona. Zi si noapte. Mai rau ca sri-ul, mai rau ca anaf-ul si dna-ul la un loc. Culmea ca nu intelegea nimic din ce spiona. De ce danseaza? Ce nevoie are padurea asta de ploaie? Si de ce citeste si nu doarme? Au intrat boalele in ea? Dar misterul care il rodea cel mai tare: de ce plange intruna? Din cauza cartilor sau o fi dorul...
Sanziana, sireata ca toate femeile. Stia ca este spionata. Avea ochi si la spate nebuna. Vedea seara luminite prin tufisuri si o bucatica de corn de inorog iesind printre buruieni, mai precis varful. In plus, intr-o dimineata, buimaca de somn fiind, se impiedicase cu penultimul deget de la piciorul stang de un ochi de plastic rasarit din pamant. Injurase de toti sfintii printre dinti si smulsese ochiul din pamant. Mi-o va plati, isi spuse in barba. Vrea spionaj? Ii arat eu spionaj. In afara de orarul de dans in ploaie puse la cale un intreg scenariu de ifose, gemete si lacrimi. I-arat eu lui! O pagina de Steinbeck, un geamat. Trei pagini de Murakami, un suvoi de lacrimi comparabil cu Gangele de i se udasera copitele inorogului prin tufisuri.
Planul functiona. Pusese inorogul pe ganduri. Dar curajul, maca-l-ar focul! Nu-i!
va urma.
Ei, sanziana Ana e bine merci, inca in padure.Inca tanara si frumoasa. De plictiseala isi facuse un program inramat pe usa de la baie: marti, miercuri si joi dansuri de adus ploaia, in restul saptamanii somn de voie, ca de frumusete nu avea nevoie. Se tinea strict de program. In zilele de somn nu putea sa doarma. Citea Steinbeck si Murakami si plangea ca o nebuna.
Dar ce facea inorogul in timpul asta? Pandea. Pandea din tufisuri. Ba chiar isi sapase un tunel pe sub pamant, ca o cartita. Improvizase dintr-o pereche de ochelari subacvatici o antena cu un ochi mic mic care iesea din pamant, prin tunel. Pentru spionaj. De ce nu se arata Anei pur si simplu? Ati uitat ca era timid! Pai daca nu am mai scris demult o poveste despre Ana!
Buuuun. Deci spiona. Zi si noapte. Mai rau ca sri-ul, mai rau ca anaf-ul si dna-ul la un loc. Culmea ca nu intelegea nimic din ce spiona. De ce danseaza? Ce nevoie are padurea asta de ploaie? Si de ce citeste si nu doarme? Au intrat boalele in ea? Dar misterul care il rodea cel mai tare: de ce plange intruna? Din cauza cartilor sau o fi dorul...
Sanziana, sireata ca toate femeile. Stia ca este spionata. Avea ochi si la spate nebuna. Vedea seara luminite prin tufisuri si o bucatica de corn de inorog iesind printre buruieni, mai precis varful. In plus, intr-o dimineata, buimaca de somn fiind, se impiedicase cu penultimul deget de la piciorul stang de un ochi de plastic rasarit din pamant. Injurase de toti sfintii printre dinti si smulsese ochiul din pamant. Mi-o va plati, isi spuse in barba. Vrea spionaj? Ii arat eu spionaj. In afara de orarul de dans in ploaie puse la cale un intreg scenariu de ifose, gemete si lacrimi. I-arat eu lui! O pagina de Steinbeck, un geamat. Trei pagini de Murakami, un suvoi de lacrimi comparabil cu Gangele de i se udasera copitele inorogului prin tufisuri.
Planul functiona. Pusese inorogul pe ganduri. Dar curajul, maca-l-ar focul! Nu-i!
va urma.
luni, 18 mai 2015
Cum sa ne crestem copiii corect
Buna ziua! Eu sunt Alina, am 36 de ani si am doi copii frumosi, un baietel de 6 ani si o fetita de 3 luni si jumatate.
M-am gandit mult la subiectul despre care vreau sa scriu. Si stiu, vreau sa va scriu despre ce ma doare cel mai mult: greselile pe care le-am facut cu primul copil si pe care nu am de gand sa le mai repet la cel de-al doilea, oricare ar fi sfaturile binevoitoare ale celor din jur.
In primul rand, haideti sa vorbim despre alaptare.L-am alaptat pe Tudor, primul meu copil 1 an si jumatate. Ca la primul copil, am avut frici nenumarate. Colicile mi s-au parut a fi balauri cu sapte capete. I-am dat orice ni s-a prescris, chiar si un preparat indicat de medicul neonatolog care continea beladona. Nici un efect notabil. Pe la 2-3 luni, in timp ce bebelusul nostru plangea noapte de noapte, i-am dat babycalm ceai. Greseala a fost ca nu l-am gustat. Aveti grija dragi parinti, acest ceai contine zahar. Mult. In nici un caz zaharul nu face bine sistemului digestiv al unui bebelus. Tudor ingurgita rapid cate un biberon de baby calm dar efectele contra colicilor se vedeau doar pe moment, copilul tot plangea noapte de noapte. Toata lumea ma intreba de ce dau ceai cu biberonul unui copil alaptat exclusiv pentru ca asta il dezvata de suptul la san. Nu s-a intamplat asta. Tudor a supt 1 an si jumatat si ar mai fi supt in continuare daca nu il intarcam.
Ce-am invatat din asta? Nu voi mai da niciodata bebelusului nimic din ce eu personal nu am gustat. In nici un caz nu voi mai da zahar bebelusului si voi incerca sa il tin departe de zahar cat mai mult timp. In plus, dupa cum m-am informat abia la a doua sarcina, bebelusul alaptat exclusiv, si chiar cel alimentat cu lapte praf, nu are nevoie de apa sau de ceai pana la 6 luni,cand va fi hranit cu alimente solide. Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat asta prin numeroase studii si orice mamica se poate informa usor in acest sens. Nu e nevoie sa va spun ca ma lupt zilnic cu soacra mea si chiar cu mama care imi sugereaza sa-i dau apa sau ceai bebelusei mele (celui de-al doilea copil) pentru ca "asa au facut ele", "asa e bine", "se constipa fata", "laptele tau e prea gras", "ii e sete".
A doua greseala in ceea ce priveste alaptatul a fost cea referitoare la alaptatul de noapte. Cand Tudor a implinit un an, l-am dus la un control de rutina la un medic pediatru. Renumita doamna m-a sfatuit abrupt sa ii scot copilului mesele de noapte ca gata, e mare, nu mai are nevoie de laptic noaptea. Eu nu m-am informat si am luat-o de buna. Au urmat nopti epuizante de plimbari nocturne cu Tudor in brate care plangea de dor de laptic si de mama lui. Mamici, nu faceti asta. Nu hotaram noi daca bebelusului ii e foame sau nu noaptea sau daca are nevoie de mama lui sau nu. In plus, lactatia e stimulata cel mai mult noaptea asa ca alaptatul de noapte e foarte important!
Am facut multe greseli cu primul meu copil pe care nu vreau sa le mai repet acum. Cand avea Tudor 4 luni si jumatate, medicul de familie mi-a recomandat sa incep diversificarea cu sucuri de fructe. Nici acum, dupa 6 ani, nu inteleg de ce. Tudor nu era constipat, ii mergea foarte bine exclusiv alaptat la san. De ce m-a grabit? De ce am ascultat-o? De ce nu m-am informat? Dragi mamici, bazati-va pe instinctul vostru. dar si pe informatii clar verificateDiversificarea incepe la 6 luni cu legume. Asta e regula. Dar comuncati cu bebelusul si simtit ce vrea el, ce-i place.
Si nu in ultimul rand: informati-va temeinic inainte de a lua decizii!
M-am gandit mult la subiectul despre care vreau sa scriu. Si stiu, vreau sa va scriu despre ce ma doare cel mai mult: greselile pe care le-am facut cu primul copil si pe care nu am de gand sa le mai repet la cel de-al doilea, oricare ar fi sfaturile binevoitoare ale celor din jur.
In primul rand, haideti sa vorbim despre alaptare.L-am alaptat pe Tudor, primul meu copil 1 an si jumatate. Ca la primul copil, am avut frici nenumarate. Colicile mi s-au parut a fi balauri cu sapte capete. I-am dat orice ni s-a prescris, chiar si un preparat indicat de medicul neonatolog care continea beladona. Nici un efect notabil. Pe la 2-3 luni, in timp ce bebelusul nostru plangea noapte de noapte, i-am dat babycalm ceai. Greseala a fost ca nu l-am gustat. Aveti grija dragi parinti, acest ceai contine zahar. Mult. In nici un caz zaharul nu face bine sistemului digestiv al unui bebelus. Tudor ingurgita rapid cate un biberon de baby calm dar efectele contra colicilor se vedeau doar pe moment, copilul tot plangea noapte de noapte. Toata lumea ma intreba de ce dau ceai cu biberonul unui copil alaptat exclusiv pentru ca asta il dezvata de suptul la san. Nu s-a intamplat asta. Tudor a supt 1 an si jumatat si ar mai fi supt in continuare daca nu il intarcam.
Ce-am invatat din asta? Nu voi mai da niciodata bebelusului nimic din ce eu personal nu am gustat. In nici un caz nu voi mai da zahar bebelusului si voi incerca sa il tin departe de zahar cat mai mult timp. In plus, dupa cum m-am informat abia la a doua sarcina, bebelusul alaptat exclusiv, si chiar cel alimentat cu lapte praf, nu are nevoie de apa sau de ceai pana la 6 luni,cand va fi hranit cu alimente solide. Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat asta prin numeroase studii si orice mamica se poate informa usor in acest sens. Nu e nevoie sa va spun ca ma lupt zilnic cu soacra mea si chiar cu mama care imi sugereaza sa-i dau apa sau ceai bebelusei mele (celui de-al doilea copil) pentru ca "asa au facut ele", "asa e bine", "se constipa fata", "laptele tau e prea gras", "ii e sete".
A doua greseala in ceea ce priveste alaptatul a fost cea referitoare la alaptatul de noapte. Cand Tudor a implinit un an, l-am dus la un control de rutina la un medic pediatru. Renumita doamna m-a sfatuit abrupt sa ii scot copilului mesele de noapte ca gata, e mare, nu mai are nevoie de laptic noaptea. Eu nu m-am informat si am luat-o de buna. Au urmat nopti epuizante de plimbari nocturne cu Tudor in brate care plangea de dor de laptic si de mama lui. Mamici, nu faceti asta. Nu hotaram noi daca bebelusului ii e foame sau nu noaptea sau daca are nevoie de mama lui sau nu. In plus, lactatia e stimulata cel mai mult noaptea asa ca alaptatul de noapte e foarte important!
Am facut multe greseli cu primul meu copil pe care nu vreau sa le mai repet acum. Cand avea Tudor 4 luni si jumatate, medicul de familie mi-a recomandat sa incep diversificarea cu sucuri de fructe. Nici acum, dupa 6 ani, nu inteleg de ce. Tudor nu era constipat, ii mergea foarte bine exclusiv alaptat la san. De ce m-a grabit? De ce am ascultat-o? De ce nu m-am informat? Dragi mamici, bazati-va pe instinctul vostru. dar si pe informatii clar verificateDiversificarea incepe la 6 luni cu legume. Asta e regula. Dar comuncati cu bebelusul si simtit ce vrea el, ce-i place.
Si nu in ultimul rand: informati-va temeinic inainte de a lua decizii!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)