Perechi de aripi

Valsau de parcă zburau. Picioarele lor erau perechi de aripi. Am inchis ochii şi am ascultat fâlfâitul.
- La ce te gândeşti? întrebă doamna Simionescu, după ce, în prealabil, tuşise cu subînţeles.
- Îi ascult dansând.
S-a uitat la mine dezaprobator, chiar cu ciudă.
- Uneori, parcă trăieşti în altă lume, băiatule. Trezeşte-te! Nu mai fi aşa simţitor.
M-a deranjat tonul. Doamna Simionescu îşi permiea prea multe.
M-am strecurat, printre oameni, mai departe şi am închis din nou ochii. Fâlfâitul a reînceput. Eram eu şi fâlfâitul din capul meu. Acoperea muzica şi mi se părea că sunt singur,  eu cu ei.
La un moment dat, cineva m-a tras violent de cotul stâng. Am deschis ochii şi am fost smuls din vrajă. Iar doamna Simionescu!
- Te faci de râs!
M-am uitat în jur. Muzica tăcea. Dansatorii dispăruseră. Eram singur în lumea mea.