Despre oameni

îmi place să studiez  oamenii. Să-i simt. Să văd cum pleacă ochii sau cum întorc privirea atunci când te uiţi atent, cercetător. De obicei oamenii fug. Sau îţi răspund cu privirea aia goală, care trece prin tine.  Nimeni nu te înfruntă. Şi nu neapărat pentru că ar avea ceva de ascuns.
Uneori ma trezesc studiind oamnei. pe stradă, în autobuz, la servici. În unii ochi citeşti disperarea. Alţi oci au lacrimi pe la colţuri, În alţii vezi unde verzi de ură.

Momentul penibil

Momentul penibil în care cunoşti oameni proşti. Oameni imbecili. Bărbaţi care îşi bat nevestele.Şi apoi se laudă pe internet că au făcut-o.Ce să le spui? Cum poţi să lupţi cu aşa ceva? Uneori vreau să mă transform într-un forceps mare. Sau într-un neurochirurg. Să fac transplanturi de creier.Uneori îmi închipui că materia cenuşie are graniţă şi bunătatea, răutate sunt strict delimitate. O lobotomie are fi minunată. Salvatoare! Ştiţi că s-au făcut studii şi criminalii au creierul mai mare? Dă pe dinafară.