Degetica

Cel mai frumos lucru pe lumea asta. Sa creasca cineva in tine. Sa te mangai pe burta si cineva sa raspunda inapoi. Sa plangi prosteste la stiri din cauza aglomeratiei nefiresti de hormoni din organism. Sa nu poti sta nici pe scaun nici pe stanga nici pe dreapta nici pe spate nici in picioare. Sa bata doua inimi in tine. Sa vomiti si de la mirosul de mamaliga. Sa te trezesti de 5 ori pentru ca e cutremur, ah nu, scuze, bataia Paul dintr-un picior. Sa astepti cu mare drag sa iasa mogaldeata afara, la lumina, ca  sa poti in sfarsit sa nu mai dormi. Sa astepti sa iti creasca doua inimi in loc de a ta, ca pe una deja ai dat-o primului tau copil ticnit, dragostea vietii tale. (bla,bla,bla, ar zice Tudor, cel cu replica la el). Mai e putin si vietile noastre se vor schimba din nou iremediabil.

Şi plecă zâna noastră

Şi plecă Elefteria, ce mai vaiet, ce mai tunet. Ei, n-a fost nici chiar aşa.
De fapt, în timp ce îşi lega şireturile la bocanci, zâna noastră cânta: "Pune-ţi hainele de plastic/ Leagă-ţi părul c-un elastic" (eu asta cânt mereu când mă leg la bocanci, voi nu?)
Buuun, ieşi pe uşă, luă primul tren din prima gară la care ajuns în prealabil cu primul autobuz disponibil. Trenul liber, compartimentul neocupat. În tren ca-n tren: mirosea a fum, a bălegar şi a levănţică. Ca-n orice tren. Prima oprire? Păi nu v-am spus, marea. (ce mai contează că era acceleratul foamei Galaţi- Timişoara care, culmea, o ia prin Iaşi).
Elefteria, care nu plecase niciodată cu un pas în afara satului ei, se lăsă moale pe băncuţa compartimentului, închise ochii şi visă la mare. Miros de sare, albastru (sau o fi neagră dacă se numeşte neagră. Nu, domnule, e albastră, am citit eu!), scoici care te înţeapă în talpă, nisip fin strivit de tractorul de pe plajă dis-de-dimineaţă, pescăruşi în zbor, meduze băloase.
Zdranc, uşa de la compartiment se închise zgomotos. Elefteria îşi ascunse cu grijă aripile în geaca de blugi. E liber, donşoară? Întrebă grăbit un ţăran neaoş cu un coş de paie împletite din care se iţea capul timid al unui usturoi verde.
Elefteria se bâlbâi, se fâstâci şi nu reuşi să articuleze decât un "îhî" silenţios. Oricum, ţăranul neaoş se instalase de jumătate de oră (exagerez) în compartiment.
Drumul pân la mare cu escală la Timişoara a fost încântător. Elefteria a fost servită elegant cu slană şi ceapă direct de pe fund de lemn sculptat. A refuzat politicos (habar nu avea ce-o fi chestia aia albă scârboasă care se serveşte cu ceapă).
A coborât în staţie la Constanţa. Şi-a dat bocancii jos. Vroia să simtă nisipul cu tălpile. Nu-i explicase nimeni că mai era mult până la mare. O veşnicie şi vreo câteva staţiuni.

Elefteria se întoarce.

Elefteria era gata. Gata de plecat la drum.
Să vă reamintesc cine e Elefteria, personajul central al acestui blog. E o zână. O zână înghesuită, naivă şi proastă de bună. Care uită uneori să zboare. Şi care crede in minuni. Nimic neobişnuit la o zână, aţi zice. Zânele cred de obicei în minuni. Sau nu.
Să revenim la oile noastre. Zâna noastră era gata de plecat în lume. În viaţă. Dezgheţase frigiderul de o mie de ori, verificase lista cu "necesarul" de o sută patru ori. Da, avea în rucsac şi prosopelul oranj preferat, de culoarea piersicii coapte (când te ştergeai cu el pe faţă îţi miroseau sprâncele a gem de piersici toată ziua), avea periuţa de dinţi care cânta "Deşteaptă-te, române!" în timpul periajului (uneori, Elefteria râdea atât de tare în timp ce se spăla pe dinţi încât trezea tot cartierul de zâne), avea şi talismanul ei norocos. Talismanul norocos era o gheară de urs putrezită şi îmbălsămată,  atârnată de o bucată roasă şi sălăcită de piele întoarsă. Profa de română îi spusese la un moment dat: "Fetiţo, dacă ai să te sufoci într-o zi prin somn sau trează fiind, o să fie de la ghara aia de urs". She couldn't care less, cum s-ar spune.
 Unde pleca Elefteria? Să-şi caute ursitul în lumea largă. Se gândea să se oprească întâi la marea cea mare, apoi la muntele cel mic, la valea Vinului, la răspântia leului, la pasul trecătorului şi apoi să ajungă în oraşul cel mare şi plin de primejdii.Îşi puse ceasul să sune fix la 7 patruzeci şi doi. Mâine va fi ziua cea mare.Va urma.

V-am povestit vreodată despre rai?

V-am povestit vreodată despre rai? Raiul e un loc pe pământ. Şi acolo ajungi aşa: urci dealul, treci prin pădure, miroşi iarba, asculţi ciocârlia, numeri kilometrii şi crucile din lemn. Şi mai mergi prin pădure.
Apoi ajungi în parcarea raiului. Urci scările şi baţi la poartă. Poarta e din lemn si fier forjat. Într-o zi un voal verde a trecut peste el şi i-a şoptit câteva dorinţe. Cui? Porţii, bineînţeles. "Doamne, dă-mi o căsnicie lungă şi multă iubire". Poarta a transmis mesajul către Dumnezeu. Căsnicia e lungă, are deja şapte ani şi e plină de iubire.
După poartă e pangarul. Pangarul e un loc de poveste. Se vând lumânări, icoane, poveşti, promisiuni şi preziceri. Toate se împlinesc.
După pangar ajungi la lumină, la flori, la pace. Oamenii sunt cuminti si buni. Vorbesc în şoaptă. În loc de lapte curge smântână. Oamenii săraci sunt puşi la masă. Există poveţe pentru toată lumea. Vorbe bune. Şi blândeţe. Când te uiţi în sus vezi cerul. Când te uiţi în jos vezi flori.
Toţi se roagă pentru bine.
Când ieşi pe poartă nu te întorci brusc în viaţa reală. Pădurea e purgatoriul.
Mergeţi la Bujoreni. Raiul va părea o glumă bună.

La 20 de ani

La 20 ani ploua cu stele. Norii îmi deranjau freza. Visam la feţi frumoşi şi ilene cosânzene care semănau cu Marilyn Monroe.Umblam prin Cluj cu raiaţii mei bej evazaţi şi credeam că viaţa va fi un şir nesfârşit de distracţii.

Dimineaţă

M-am trezit într-un miros de roşii zdrobite şi de reavăn. Tălpile mi-au întâlnit podeaua rece şi umedă. Părul despletit a atins lujerele lungi de roşii. Bunicul citea în balansoar cu ochelarii pe nas. Bunica asuda cu sapa în mână de la ora cinci.
M-am asezat în tindă şi i-am privit. Îmi erau dragi. Erau bunicii mei. Vara, la ţară, dimineaţa e cel mai frumos moment al zilei.

supărare

Un pas. Doi paşi. Unul după altul. Tot mai repede. Mergea ca să uite. Fugea ca să nu meargă. Era supărată. Furioasă. Se izbi cu mâna stângă de uşa blocului. Urcă treptele trei câte trei. Lacrimile i se spărgeau de şireturi. Buf, uşa de la intrare. Tenişii zburară într-un colţ al holului. Şireturile ude rămaseră părăsite, stinghere şi singure. Ude.
O ajunse din urmă.
Prăbuşită peste masa din sufragerie, umerii tremurând de plâns. Deja sughiţa.

A murit uşor, lin, în somn. În timp ce visa. La raţe şugubeţe. La vată de zahăr. Visa că era într-un foişor de lemn în mijlocul lacului. Frunzele nu se mişcau.

Vise

Te-am visat înalt, zbârcit, chel şi cu nasu coroiat. Mă priveai incisiv prin lentile murdare. Freud e un tâmpit, să analizeze el visul ăsta.
Te-am visat în trenci, cu borurile pălăriei pline cu apă de ploaie. Da, mă, borurile pălăriei tale erau lacuri cu peşti multicolori. Ai aplecat capul şi apa ţi s-a scurs în cizmele de cauciuc. Ei, ce zici domnule Freud, te bagi?
Te-am visat zburând pe-o mătură printre stele. Acum eşti şi vrăjitoare?
M-am visat fugind printre copaci prin întuneric. În urma mea o dâră albă de fum. Prea mult opiu, domnule Freud!

Acum 5 ani

Acum 5 ani făceam o plimbare liniştită până la spital. Soare, frumos. Burta îmi ieşea meticulos printre nastrurii paltonului. Mergeam să nasc. Săptămâna 41. Tudor nu se grăbea prea tare.
După internare şi plimbat doar în camasa de noapte si papuci prin tot spitalul, am facut cunoştinţă cu blocul operator. 15000 de consultaţii sau aşa mi s-a părut. Tudor nimic. La un moment dat am inceput sa fac genuflexiuni şi plimbări pe holuri spre deliciul colegelor de cameră.
Seara pe la 8 fără un sfert am născut. Dar nu asta vreau să vă povestesc azi. Din blocul operator am plecat cu o nouă prietenă şi cu un înger păzitor.  Îngerul păzitor a avut grijă de mine toată noaptea, mi-a dat ceai cu paiul, mi-a băgat analgezice în perfuzii la fiecare durere, mi-a pus 5 pături pe mine pentru că tremuram din toti rărunchii. M-a vegheat toată noaptea. Multumesc!
Prietena mea era liniştită, născuse în jur de 12 ziua. Tăcea, medita şi încerca să reziste unei guralive din cel de-a treilea pat. Nu ştiam atunci că vom ajunge în acelaşi salon şi vom avea timp să discutăm câte în lună şi în stele şi să dormim cu lumina aprinsă. "N-aţi auzit de moartea subită a nou-născutului?" Ca şi cum, dacă ţii lumina aprinsă şi noaptea, la gradul de oboseală existent, poţi pândi nişte simptome pe care oricum nu le cunoşti. Buuun, aşa i-am cunoscut pe Ionuţ şi Mirela.
Stai, că am sărit o etapă. Seara am fost operată, dimineaţa (îngerul păzitor îşi făcuse treaba, se vede) am sărit sprintenioară din pat, am urcat scările şi mi-am luat copilul în braţe. Parcă nu fusesem operată niciodată. Eram freş pe preş. Tudor era mic şi chinez, urla continuu, dormea pe burta mea şi în cel mai scurt timp mi-a făcut nişte răni la sâni memorabile pe care le-am uitat după vreo lună (hahaha).
După o zi agitată , hopaaa, avem un musafir. Matei, fără mama lui. Matei a plâns o noapte întreagă, fiind hrănit  la vreo trei ore odată cu câte 2-3 lingurite de lapte. Asa păţiseră, Tudor şi Ionut cu o seară inainte cât noi fusesem în blocul operator.
Cine ar fi crezut că Matei va spune acum, după 5 ani: "Tudor e prietenul meu"? Din păcate Tudor nu se poartă la fel de frumos cu Matei, e un fel de relaţie "love-hate dar stai departe de mine".
Încurcate sunt căile Domnului şi ale îngerilor săi păzitori.
În altă ordine de idei, cândva, într-o zi, într-un an, am participat la un concurs de poveşti pe un site. Din întâmplarea asta m-am ales cu 2 prieteni, 2 fraţi din Cluj. Talentaţi, introvertiţi, deosebiţi, altfel. Gemeni. Ca două picături de apă formate din particule total diferite. Ei sunt băieţi mari şi azi sigur nu fac 5 ani ca Tudor. Ei ţin discursuri şi scriu. Sunt născuţi pe 11 martie, da. Unu şi cu unu. martie.
Tuturor le spun la mulţi ani şi le multumesc că fac parte din viata mea.
Până nu devii mamă nu ştii ce înseamnă să trăieşti pentru cineva şi prin cineva.
Alina

Poveste scurtă

Luni, în drum spre Târgu Mureş, ne-am oprit la o benzinărie în Oneşti. Ne-am luat ceva de ronţăit şi vânzătorul mi-a dat din greşeală 6 lei în plus. Nu i-am numărat pe loc, ci abia după ce am plecat, în maşină. Aseară, la întoarcere, am intrat în benzinărie şi i-am dat banii omului înapoi. Era năucit, nu-i venea să creadă. Se uita la mine prostit. Băi, în lumea asta, şi dacă faci un bine cât de mic, şochezi.

Multumesc

M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-a intrat soarele în ochi. Pâr zburlit, tot tacâmul. Mi-ai zâmbit şi mi-ai spus că-s frumoasă.
M-am trezit într-o dimineaţă şi acolo, în burtica mea, era puiul nostru. Eram mare, ca un delfin fără aripioare. Mi-a zis că e ok şi că va fi bine.
M-am trezit într-o dimineaţă şi eram obosită. Mi-ai  făcut o cafeaua şi mi-ai luminat ziua.
Am început un drum şi am obosit la mijlocul lui. M-ai luat de braţ şi am mers împreună mai departe.
Multumesc.

Divagaţii de primăvară

M-am uitat în ochii soarelui şi printre lacrimi te-am văzut pe tine. Aveai turban verde şi eşarfă roşie la gât. Nu m-ai minţit. Nu te-am văzut. Ai rămas doar o urmă. O dâră de vânt. Ca şi cum nu ai fost.
M-am uitat în vârtejul apelor şi te-am visat pe tine. Uitaseşi de tine şi fugeai de mine.
M-am uitat la lună. Erai cocoţat pe leagănul prins de colţurile ei şi te bălăngăneai în gol. A pustiu şi a linişte.
Te-am căutat pe cer, sus de tot. Unde eşti?
Mi-am plâns sufletul în apa mării. Mi-am închis amărăciunea într-un melc viu, cu capul pe-afară. Te-am uitat.

Rugăciune

Am o colegă nebună dar care mi-e dragă. Să povestesc ce-a făcut într-o zi:
Nebunie, reduceri mari la Real. Colega îşi găseşte un pardesiu verde, frumos, de făţi. În învălmăşeala de haine. Din păcate pardesiului îi lipsea cordonul!
Închide ochii şi se roagă" Sfinte, Efraime, te rog, dacă tu vrei să îmi iau pardesiul, dă-mi şi cordonul!"
Deschide ochii. Într-un munte de chiloţi, tricouri şi alte bluze, trona capătul cordonului de la pardesiu?
Vezi? îmi spune ea, ttrebuie să crezi în chestiile astea!!!!