Cele mai frumoase amintiri din copilăria mea le am de la "Spitalul Vechi". Îmi amintesc cu drag de pădurea de castani şi de câinii care mă înţăncuşau mereu de gamba stângă a piciorului. Fugeam mereu pe coridoare pe la subsol, unde îşi avea mama biroul. Cum coborai pe scări întortocheate te lovea mirosul de bucătărie. De cantină. Pentru mine era raiul pe pământ. Apoi urma "Dietetica". Vizualizez înscripţiile învechite de pe uşi. Ţevi îmbârligate ca în filmele SF şerpuiau pe tavanele coridoarelor. La dietetica mă jucam cu biberoane din sticlă, bine sterilizate şi mâncam rahat verde şi gustos, cum numai la spital găseşti.
Dar Raiul rai, raiul adevărat era Laboratorul. Eu am crescut printre eprubete şi pahare Berzelius. Joaca mea preferată era să combin lichide de culori diferite. Totul mirosea a alb şi a faianţă. Chimistele erau prietenele mele şi toate mă acceptaseră ca o prezenţă normală acolo.
O altă pasiune era maşina de scris. Aveam o dexteritate extraordinară la intodus foi şi aveam mereu degetele mov de la indigo. Mă jucam de-a v-aţi ascunselea în arhiva bătrână şi plină de praf şi eram atât de fericită!
Când mă plictiseam, vizitam personalul TESA. Parlamentam minute în şir cu mecanicii de salvări şi aveam pretenţia să învăţ să fac chei pentru yale.
Am avut o copilărie frumoasă şi mereu am o oarecare nostalgie când văd clădirea vechiului spital de copii. Acum acolo stau copii abandonaţi sub 1 an care nu au parte de o mângâiere maternă sau de un sân cald din care să izvorască lapte. Asta e cea mai mare nedreptate din lume.
