Ana Sanziana (povestea cu numarul...nu mai stiu care, conteaza?)

Era o data o sanziana care se indragostise de un inorog, va mai amintiti de ea? O chema simplu, Ana, ca in piesa celor de la Vama Veche.
Ei, sanziana Ana e bine merci, inca in padure.Inca tanara si frumoasa. De plictiseala isi facuse un program inramat pe usa de la baie: marti, miercuri si joi dansuri de adus ploaia, in restul saptamanii somn de voie, ca de frumusete nu avea nevoie. Se tinea strict de program. In zilele de somn nu putea sa doarma. Citea Steinbeck si Murakami si plangea ca o nebuna.
Dar ce facea inorogul in timpul asta? Pandea. Pandea din tufisuri. Ba chiar isi sapase un tunel pe sub pamant, ca o cartita. Improvizase dintr-o pereche de ochelari subacvatici o antena cu un ochi mic mic care iesea din pamant, prin tunel. Pentru spionaj. De ce nu se arata Anei pur si simplu? Ati uitat ca era timid! Pai daca nu am mai scris demult o poveste despre Ana!
Buuuun. Deci spiona. Zi si noapte. Mai rau ca sri-ul, mai rau ca anaf-ul si dna-ul la un loc.  Culmea ca nu intelegea nimic din ce spiona. De ce danseaza? Ce nevoie are padurea asta de ploaie? Si de ce citeste  si nu doarme? Au intrat boalele in ea? Dar misterul care il rodea cel mai tare: de ce plange intruna? Din cauza cartilor sau o fi dorul...
Sanziana, sireata ca toate femeile. Stia ca este spionata. Avea ochi si la spate nebuna. Vedea seara luminite prin tufisuri si o bucatica de corn de inorog iesind printre buruieni, mai precis varful. In plus, intr-o dimineata, buimaca de somn fiind, se impiedicase cu penultimul deget de la piciorul stang de un ochi de plastic rasarit din pamant. Injurase de toti sfintii printre dinti si smulsese ochiul din pamant. Mi-o va plati, isi spuse in barba. Vrea spionaj? Ii arat eu spionaj. In afara de orarul de dans in ploaie puse la cale un intreg scenariu de ifose, gemete si lacrimi. I-arat eu lui! O pagina de Steinbeck, un geamat. Trei pagini de Murakami, un suvoi de lacrimi comparabil cu Gangele de i se udasera copitele inorogului prin tufisuri.
Planul functiona. Pusese inorogul pe ganduri. Dar curajul, maca-l-ar focul! Nu-i!
va urma.