Am parasit-o. Elefteria era orfana. Ajunsese intr-un camin de copii. Nu mai mancase o gogoasa sau o portocala de 5 ani. Stii cum e sa astepti? Stii cum e sa te uiti in ochii oamenilor si sa astepti? Sa astepti si sa implori? Tu esti mama mea? Stii cum e sa plece toti copiii din centru in vacanta acasa si tu sa ramai cu ingrijitoarele? Tu si cu Cornel, micutul din patul din stanga, la perete. Da, cel micut care doarme cu nasul in perna. Perna e mereu uda de lacrimi. Nimeni nu stie cati ani are de fapt Cornel. Poate 5. Poate 7. E subnutrit. Ficatul ii e umflat. Mucii omniprezenti.
Mda,bun. Deci Elefteria, zana noastra viteaza ajunsese la casa de copii. Da, era orfana. Si ce? Era zana, ati uitat? Ea putea.(Eu pot, eu sunt magician). Putea sa-l inveseleasca pe Cornel cel de 5-7 ani. Hei, Cornel, facem un cort? Un ce? Pac, Elefteria uneste 2 scaune, agata o patura de ele si gata cortul. Il ia pe Cornel de un cot si-l baga in cort. Scoate o lanterna mica (de fapt o bricheta cu lanterna) si o carte mica de basme. Greuceanu. Si zanele din palatul de clestar. Ha, o zana care citeste basme cu zane! Ati mai vazut asa ceva? Cornel are ochii mari, plini de curiozitate nedisimulata. Si povestea incepe: A fost odata ca niciodata....o zana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu