Anastasia era cherchelita. Bause toata ziua pepsi cu rom. Si acum, cand daduse bezna peste ea, ii venise o idee ne-mai-po-me-ni-ta: luase o scara si o punga. Culegea stelele si norii de pe cer si ii punea in punga. Punga era deja plina de la refuz. Vantul adia, scara se clatina. Din punga mai cadea cate o stea. Pe jos.
Din tufisuri inorogul o privea cu sufletul la gura. Cand nu era atenta, se ducea timid si mai tinea de scara.
Ar fi putut tine de scara tot timpul, Anastasia oricum nu l-ar fi vazut. Ea culegea stele. Nu vedea nici ca se umpluse punga. Canta (nu canta, zbiera) "stelele care cad", piesa aia a lu Taxi.
Bai, ce voce frumoasa are sanziana mea, gandea inorogul. Dan Teodorescu e panataloni scurti pe langa ea.
Ana adunase aproape toate stelele din partea ei de cer. Bezna se facuse si mai bezna. Poate pentru ca era afumata, poate pentru ca era intuneric, ea intinse mana si se zgarie intr-un colt de luna. Siroaie de sange curgeau in jos pe cotul ei, pe scara, pe cornul unicornului, direct in sufletul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu