Exerciţiu (mi-e dor de zâna mea nebună de bună)

Am trântit uşa. Am închis geamul. Mi-am aruncat pantofii. Din gaura pe care o aveam în piept a început să curgă mâl gros. Îi simţeam mirosul până în gură. E doar o stare. O lehamite care se întinde ca o pată de cerneală. Nu poţi să fugi de ea. Îţi invadează capul, ochii, nările şi tu încerci să te smulgi din ea ca un taur la rodeo. Îţi zic din nou: nu fugi, nu poţi. M-am răzgândit şi am deschis geamul, dar în loc de aer pe fereastra parcă micşorată întra ceaţă grea şi irespirabilă. Din lehamite se transformase în foame de aer şi de gânduri, parcă pe geamul meu intrau năluci fierbinţi care îmi sorbeau mintea ca printr-un pai.