luni, 26 martie 2012

Labirint

Labirint verde. Ceaţă. Întuneric.Vis? Nu. Mă caţăr? Să încerc?Ah! Doare!Mai bine nu. Ariadna. Hahahaaaaah. Mi s-a înfăşurat firul în jurul gleznei. Mai degrabă Sisif.
O să ajung la capăt. Of, şi ceaţă şi noapte.
Mai bine merg. Mai bine mă-mpiedic.
Buf! O cărămidă ateriză în faţa Elefteriei. Aproape îi reteză vârful nasului. Dădu la o parte ceaţa mâloasă  ca să vadă mai bine. Ce? Cu un elastic gros, în jurul cărămizii era legat un bilet cu un scris lăbărţat.
"You can run but you can't hide". Stupid, gândi Elefteria. Unde aş putea să mă ascund??? Sunt într-un labirint!
Încercă din nou să se caţere pe gardul viu. Buricele degetelor sângerau deja. Buf. Iar! De data asta nu mai era o cărămidă. Era o piatră ponce de îndepărtat crăpăturile din călcâie. Ştiţi voi," ia nămolu şi piaaaaaaaaaatra de baie...........", cam aşa strigă ţigăncile pe plajă la Costineşti.
Pe al doilea bilet scria: "Ai, dreptate, sunt un prostănac, nu te poţi ascunde.....până poimâine ai să cauţi ieşirea din labirint, hahah, sau ai putea....." aici scrisul devenea din lăbărţat dezlânat. Elefteria îşi scoase batista care mirosea puternic a lavandă din buzunar şi încercă să se şteargă de ceaţă la ochi. Degeaba. Efect zero. "te urăsc pe tine şi tot neamul tău, nu te mai juca cu mineeeeeeee!" strigă ea din toţi bojocii. Linişte. Al treilea pietroi purtător de mesaj îi juli urechea stângă.....

2 comentarii:

  1. câtă imaginație trebuie sa ai ca sa poți scrie povesti... mie îmi pare a fi mai greu decât orice. sa scrii ceva ce nu are legătură cu viata reala și sa dai atâtea detalii care nu mi-ar fi trecut prin cap...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru mine e mult mai greu să scriu din viaţa reală, recunosc.

      Ștergere