Era o zana luptatoare. Neinfricata. Avea aripi mari si albe. Cand se intampla sa i se rupa cate un colt de aripa vindeca rana cu lacrimi. Crestea repede la loc. Nu se oprea niciodata din zbor. Oboseala nu ajungea la ea.
Era o zana care iubea oamenii. Ii vedea cazuti. Intindea mana si ii ridica.
De jos, oamenii ii faceau cu mana zanei cu aripi mari si albe. Zana ii privea pana ajungeau sa fie puncte mici si negre la orizont si o lacrima mica, ca o perla, ii aparea in coltul ochiului. Lacrima se rostogolea spre pamant iar o baba cocosata, vraci prin vreun sat, o strangea intr-un pahar Berzelius si vindeca inimi cu ea.
Zana zbura peste campuri inverzite, peste pamanturi deztelenite. Ce cauta ea mereu?
Isi cauta familia. Un batran orb, int-o coliba saracacioasa din lemn, ii spusese, cand avea 6 ani: "cand vei avea inima plina plina, cand va da pe dinafara, cand vei avea bucati de inima in plus, ele se vor aseza la locul lor. Unde, a intrebat timid zana de 6 ani, dand la o parte o aripa mare, alba, care o incomoda vizibil. Inima ta isi va gasi loculla fimilia ta, in fiecare dintre ei." Zana micuta a plecat necajita din coliba batranului, taraindu-si aripile mari prin praf de stele.Nu intelegea: de ce ar trebui sa isi imparta inima? si ce, inimia ei e un pahar, cum adica sa fie prea plin????
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu