Era o zi cu nori negri. Se trezise devreme astăzi. Îşi culese o picătură de rouă de pe obraz. Încercă în zadar să domolească revolta părului din cap dar renunţă…îşi spuse : “cine mă vede? Oricum sunt singură în pădure de atâţia ani…..”
Se aşeză pe un butuc şi reflectă: “Hm, ce-am făcut aseară? Îmi amintesc ca prin vis…parcă dansam, parcă şi cântam, parcă m-am îndrăgostit!!!! Nooooo, imposibil sânzienele nu se îndrăgostesc niciodată….noi suntem un miraj, un abur, noi vrăjim, noi ademenim…..şi totuşi e o senzaţie stranie. Simt că în loc de inimă am un copac care creşte, un copac ale cărui rădăcini pătrund prin pământul din jur, se încolăcesc, şerpuiesc….Am devenit altcineva de aseară.”
Şi atunci se puse pe fugă. Fugea ca şi cum în urma ei ar fi venit de-a valma hoarde de mameluci nebuni călare pe zvârlugi de cai înaripaţi. Fugea de sentimente, fugea de frici, fugea de real şi ireal. Părul i se încălcea în ramurile copacilor şi şuviţe rămâneau acolo martore ale fugii ei. În urma ei rămâneau aburi verzi ca şi cum iarba ar fi expirat urmele paşilor ei.
Deodată se opri. Îşi amintise. Îşi amintise tot ce se întâmplase cu o seară în urmă. Dansase ca într-o beţie, cântase şi îl rugase pe Dumnezeu să îi trimită o picătură de ploaie. Măcar o picătură. În timp ce dansa nebuneşte, simţise că cineva o priveşte insistent. Mi s-a părut? “Sunt singură de atâta timp încât am început să am năluciri…”
Dar nu, nu i se păruse. În spatele unui mesteacăn zări un unicorn. Îi tremurau genele de frică să nu fie văzut. Se prefăcu că nu l-a văzut, doar prefăcătoria era o parte din ceea ce înseamnă să fie sânziană, nu? Şi…pac, îl luă prin surprindere, ateriză fix în faţa lui. “Hei, ce faci, mă urmăreşti?” Era un unicorn tare frumos şi timid. Era alb cu reflexii violet iar cornul îi strălucea neobişnuit. De când aterizase brusc în faţa lui Ana Sânziana vroia parcă să fugă dar ceva îl ţinea ceva în loc. “Ce frumos dansezi….nu mă înveţi şi pe mine?” zise un glas şovăielnic.
Sânziana râse atât de tare încât i se auzi ecoul 5 minute. “Prostule, dansul nostru e taina noastră. Mama mea, luna, mi l-a dăruit la naştere. Şi în plus, tu vrei să plouă tot timpul?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu